Fericirile Nebunilor

Pentru Zeita noastra “Nebunia”, fara de care toate gandurile noastre ar fi ordonate si liniare si toate Sentimentele ar fi trecatoare.
Fericiti sunt cei Nebuni, pentru ca ei au in posesie cheile cunoasterii secrete si eterne.
Fericiti sunt cei Fobici, pentru ca mereu se apara de ce la poate face rau.
Fericiti sunt Obsedatii, pentru ca scopurile lor sunt clare.
Fericiti sunt Dependentii, pentru ca ei isi potolesc setea prin decadere.
Fericiti sunt Psihopatii pentru ca au gasit frumusetea in grotesc.
Fericiti sunt Piromanii, pentru ca au mereu inima calda.
Fericiti sunt Artistii, pentru ca in mainile lor imposibilul se realizeaza.
Fericiti sunt Muzicienii , pentru ca urechile lor le soptesc muzica sufletului.
Fericiti sunt Insomniacii, pentru ca acestia se odihnesc cu o visare vigilenta.
Fericiti sunt Paranoicii, pentru ca mereu ne apara de dusmani.
Fericiti sunt Vizionarii, pentru ca ochii lor vad dincolo de realitate.
Fericiti sunt Sado Masochistii , pentru ca prin suferinta lor devin mai puternici.
Binecuvantati sa fie cei Maniaci si cei Depresivi care ne amintesc mereu cat de instabila si frumoasa e viata, ne tortureaza cu perfectiunile lor emotionale dar ne si iubesc in imperfectiunea noastra.

Ma iubea cica (Pentru Iulia)

Te iubesc!Te iubesc! Asa imi spunea, simteam durerea in vocea lui.
Am dansat pe canapea, la lumina lumanarilor.Imi spunea ca ma iubeste dar vedeam in ochii lui ca sufera, cred ca vroia sa spuna altceva.
Ma atingea pe tot corpul, m-a strans in brate imi spunea cuvinte frumoase, ma iubea cica.Eram fericita, asa de fericita incat nimic nu mai conta, puteam sa mor in aceea clipa ca nu imi pasa. Oare “Te iubesc inseamna ca ma placi?”,sau spui asta din mila?
Cand m-ai prins de talie am zbierat NU, imi era frica si sa respir, imi era frica sa te privesc in ochii.Te-am intrebat:”De ce esti asa de posac ? De ce nu vorbesti? Si tu mi-ai raspuns doar cu un zambet si un simplu “Te amo”.
Acum dupa ceva timp nu mai pot face nimic, am vrut sa ma rog dar rozariul ma strangula.Toata lumea ma ura, viata mea s-a terminat doar din cauza unui “Te iubesc”.
Cred ca te iubesc inseamna ca ma placi, sau ca ti-e mila de mine.
Sti bine ca eu nu ma joc cu cuvintele, sunt asa de puternice cand suntem slabi.Am vazut in ochii tai cum ma vroiai moarta sau disparuta, dar totusi mi-ai spus “Te iubesc”.
Acum ca am plecat mi-am dat seama ca tu nu erai decat un popas.O gara la care eu eram silita sa opresc spre destinatia finala. Un biet peron plin de scuipat si mucuri de tigara, la care eu ca proasta am dat atentie desi nu merita.
Totusi viata e grea, si lumea e plina de iubire.Iar acum la sfarsit, cand eu sunt in cosciug si mi s-a terminat vodka stau si ma intreb:”Oare de ce mi-a placut in tinerete sa sufar?”

Intalnire de gradul III

Bip…Bip…Bip!Biiiiiiiip….
A decedat, nu mai avem ce sa facem!Ora decesului este 17:34.Data: 4 Ianuarie 2011.Cauza:Sinucidere prin administrare de pastile.
-Anuntati familia, copilul a decedat…pacat…mare,mare pacat!

***

-Si atat a fost?Acum sunt mort?Ce ciudat...Credeam ca vine faza aia cu tunelu’...Sau ca macar ma anunta cineva ca sunt mort.Oare cat a durat sa imi dau seama ca sunt mort ?Dar oare chiar sunt mort?Am de ce sa cred asta?
Eram destul de trist pentru ca eram vesel!Speram sa exista Rai,Iad sau Purgatoriu.Eram in Tot si Totul eram eu.Atata tot?Asta inseamna sa mori?Sa fi tot?
Ba nu uite...O usa, de fapt o camera!E destul de frumos mobilata...mi se pare ca imi aduce aminte de ceva.Si mirosul, si mobila imi sunt foarte cunoscute.Ce sa fie oare?Unde sunt?Sunt in amintirea mea, sau eu sunt Amintirea mea?Dar familia, ei nu ma tin minte?Oare de ce?De ce nu ma tine familia minte?Emotie!Atata emotie!
Ia hai sa deschid usa oare unde duce?Spre ce loc?Spre ce amintire?Asta e raiul meu?Sa calatoresc prin amintirile mele cele mai placute?E placuta oare?E interesanta macar?Asta nu am de unde sa stiu...dar e o amintire pentru ca...mio amintesc!

Ma indreptam incet spre usa stangaci vopsita in alb, ceva ma indemna sa nu deschid.Dar am deschis...si spre surpriza mea am ajuns intr-un loc si mai ciudat.Era o campie uscata, plata si finita.Un fel de stanca plutitoare, care se intindea vreo 10 mentri si de acolo nu mai era nimic.Doar multe multe stele.Am recunoscut constelatia Capricornului(oare de ce mi se parea cunoscuta?),Apoi Fecioara, Berbecul si Sagetatorul.Ciudat...foarte ciudat.
Nu am avut timp sa ma uit la stele ca in fata mea s-a ridicat o bucata din stanca cam la 1 metru jumatate si de acolo a aparut mana stanga, apoi mana dreapta in care tinea o masca indentica cu cele care reprezentau Teatrul.
-Cine esti tu?Sau ce esti Tu?l-am intrebat oarecum mirat, pe el sau ea nu mi-i amintesc, ciudat ca sunt in Raiul meu.
-Eu sunt un inger!vorbise masca zambind.
-Dar cum te cheama?
-Ma numesc Satan!
-Satan?Ciudat nume pentru un inger!Si mie mi se pare oarecum cunoscut numele!
-Ba chiar deloc!Toti ingerii se numesc Satan!Sau ma rog, toti pe care ii cunosc eu.
-Si ce faci tu aici?In amintirea mea?
-Asta nu e amintirea ta!E amintirea tuturor despre toti!Toti treceti pe aici ca sa ajungeti acoo...dar ma rog, hai sa-ti arat ce esti tu, si ce ai fost!
-Dar unde trebuie sa ajungem?
-Nu conteaza...eu o sa-ti arat de ce mergi acolo unde mergi!
-Am inteles, nu-mi pasa...cica sunt mort...unde m-as putea duce?
-De unde vii, banuiesc!Eu nu am de unde sa stiu...sunt doar un inger banal pe nume Satan, nu stiu ce vrea Insusi Soarele de la tine, eu doar iti arat de ce, unde si cum!
Fata ‘’Ingerului’’ se schimba din nou in ceva dubios cu coarne !Mi-erau cunoscute coarnele alea de undeva, nu stiu de unde.

***

Printr-o miscare lina cu mana Ingerul a impodobit campia cu cele mai frumoase flori si fructe, in loc de stele a aparut un cer albastru si deasupra noastra un Soare puternic numit Empireu printre ingerii ca ei:
-Si inainte de toate...spune-mi te rog ce fel de fructe iti plac!
-Merele !Oare de ce am spus asta ?Mie nu-mi plac merele...dar aici in campie simteam nevoia sa mananc din mere...
-Ooooo!Direct la fructele interzise te arunci mai Adam mai!E perfect...cat mai aproape de noi....Uite acum acestea fiind spuse, hai sa facem niste oameni din lut, vrei?Doar cativa...uite te ajut si eu.Eu fac regele si regina, tu poti sa faci taranii si soldatii!
-Am inteles!
Dupa catva timp de modelat si pus la locul lor oamenii incepeau sa traiasca.Cantau, se iubeau ba unii chiar nasteau.Regele si regina se plimbau prin campia asta superba...iar soldatii ii aparau contra problemelor.
Era asa de frumos totul...nu exista rau printre oamenii astia.Era doar fericire si iubire, bunurile erau ale tuturor si toti se bucurau de ele.
-Te mira nu muritorule?Asta e epoca de aur...regatul lui Saturn(dupa cum ii spuneti voi).Printre ingeri se numeste Eden!
Si-acum sa-ti arat ce sunteti voi de fapt...te rog ma ia lut si fa-le o vaca apoi puneo acolo langa castel si campurile arate, unde ii vezi pe oamenii aia doi care par atat de uniti unu cu celalt.
In fine am terminat de creeat si vaca si ca sa vezi minune!Cei doi tarani sau oprit din cantat si jucat si se uitau mirati la vaca mea.
-Acum ai sa vezi ce sunteti voi oamenii de fapt!Niste viermi imputiti, va hraniti cu disperarea celui apropirat si profitati de veselia altora ca sa umpleti voi sufletul de placere pacatoasa.

Spre mirarea mea cei doi prieteni au inceput sa se bata pentru vaca aceea.Au venit si familile lor...au inceput un razboi pentru lacomie.Ingerul radea...din nou cele doua coarne nu au incetat sa se lungasca:
-Va gasesc pe voi oamenii destul de interesanti!Chiar daca nu sunteti decat niste animale rudimentare si lacome.De fapt nici macar atat.Sunteti mai putin decat rudimentar, nu exista cuvinte ca sa exprime mila mea, a lui Satan, aspura voastra.Ca sa nu mai vorbim de Soarele insusi, nu stiu de ce va iubeste atat de mult.Nici nu o sa mai astept, am sa-i zdrobesc pe amandoi impreuna cu vaca lor.Sa ramana din ei doar lutul, si din lutul lor murdar de pacate sa se hraneasca toata rasa umana.Sa manance toti fecale pentru ca nu merita nimic, fiinte mici cu ritualuri ciudate.Voi chiar nu vedeti?
M-am inspaimantat groaznic iar Empireul care imi inspira siguranta parca se indeparta de mine...ma lasa singur cu mutatia asta intre Satan si Lut.
-Termina te rog eu!l-am rugat.II omori si o sa sufere toata familia lor, fi mai milos cu ei!
-Prostilor!Proaste animale pateaza Planeta Pamant...Raiul Terestru, locul de pornire!...Iar eu...eu sunt izgonit de pe Pamant, Insusi Divinitatea m-a trimis in Adancuri, unde e INTUNERIC SI DISPERARE!


-Si acum sai distrugem!Sa le dam “inteligenta” sa creeze arme si sa se sinucida ca specie!
Da-te la o parte si-ai sa vezi cum mor toti!

Au inceput sa apara savanti printre ei, au facut bombe si in scur timp s-au distrus prin propriile mijloace si pentru putere si mandrie!Ingerul radea...
-Cum ai putut face asa ceva!I-ai omorat...
-Nu iti bate capu cu ei!Oamenii nu au nicio valoare, mai putem face oricand cati vrem(fata ingerului se transforma intr-un schelet)...Nu avem nevoie de ei.
Asta e tot!Picioarele ma dor, sunt tot pe fuga...Dar sa sti nimic nu exista intre un VIS si TINE...SI TU ESTI DOAR....
***

-Am reusit...L-am inviat!Totusi nu anuntati familia ca a murit!Scrietii o fisa de internare si asteptati sa se faca bine!

Dilema Demonilor

CUM AR TREBUI SA NE VEDEȚI:
MOARTE, ÎNFRÂNGERE ȘI FRICA:
Noi nu murim.NU ne este frica de moarte.
Distruge-ne corpul muritor, și sufletul(animus) nostru e trimis înapoi în ÎNTUNERIC. Dar pregătește-te,nimic nu ne tine prea mult acolo.
Dar nu suntem toți asa de curajoși.
Simțim durerea, și ne temem.Simțim rușinea sau umilința și ne temem de ele. Simțim pierderea și ne temem.Urâm Iadul(ÎNTUNERICUL) și ne temem de el.
Voi oamenii aveți minți înguste și nu puteți sa va temeți în totalitate, nu puteți vedea frica asa cum e ea.
Îngerii nu au pierdut nimic, nu au gânduri, nimic nu ii apasă, deci nu simt frica și niciodată nu o vor simți.
Lucifer în schimb, e atât de deștept și are o gândire atât de profunda încât a învățat sa conducă frica,o poate folosi în folosul lui.
LEGĂTURA INTRE CLANURI:
Nu ne naștem; nu avem mame sau tati, în schimb avem clanuri ai neamuri.
Un clan e puternic, doar dacă e legat cum trebuie.Ne modifica trupul și gândurile.
Clanul de fapt e putere și scop, nimic mai mult.Noi demonii nu cunoaștem sensul cuvântului solidaritate, dar clanurile tot exista legate prin frica și putere.
LEGĂTURA PRIN JURĂMÂNT
Servim la alegere.Ii servim pe cei puternici, în speranța ca puterea lor ne va putea apăra.
Noi,demonii, de mult îl servim pe Lucifer, dar nu întotdeauna a fost asa, înainte aveam un alt stăpân. Dupa cum spuneam romanii, ex nihilo nihil, din nimic nu se creează nimic.Cineva ne-a creat,iar acest cineva nu e Lucifer, nici prea temutul Dumnezeu,cineva mult mai puternic ca amândoi, EL/EA i-a creeat pe Dumnezeu și pe Lucifer,dar nu știm cu siguranță cine e acest creator care a creeat însăși creatorul. S-a retras cu mult timp în urma, cred ca în ani omenești ar fi vreo 13 miliarde, învățații noștri vorbesc despre EL/EA cu multa teama, el ne-a creat și doar el ne poate omori.
Când legăturile dintre noi și prezenta creatorului sunt slabe, apare frica, rușinea, pierderea, ÎNTUNERICUL, și marea părere de rău.

CE CREDEM DESPRE VOI OAMENII:
Poate ca ne vedem frații de rang inferior amuzanți, și pe Belzebub oarecum rudimentar.
Atunci va puteți imagina cum va vedem pe voi oamenii?
Voi sunteți prada, și noi suntem vânătorii.
Ispitele sunt ogarii și păcatele capitale sunt cursele.
Carnea voastră e dulce, și vânătoarea e amuzanta.
Asa cum voi admirați o vulpe sau un iepure de câmp, uimindu-va viteza și agilitatea lor și va pare rău de rănile din carnea lor,asa și noi va admiram ca o prada șireată și în secret va aplaudam și ne bucuram pentru voi ca ați scăpat de cursele noastre care uneori sunt la prea la vedere sau prost făcute.
Dar ca toate lucrurile lumești și trecătoare, cu timpul o sa va uzați și o sa ne plictisiți. Îmbătrâniți, deveniți mai slabi,mai urați sau mai prosti.Întotdeauna va pierdeți, ajungeți prea devreme sau prea târziu, niciodată nu sunteți în armonie cu universul.
Uneori prada,oamenii,se întorc împotriva noastră și ne musca. E un lucru normal, iar când suntem prea obosiți sau prea răniți, zburam departe de voi ca sa ne refacem. Uneori pierdem lucruri importante, dar asta face vânătoarea și mai frumoasa.
DILEMA NOASTRĂ:
Omul e muritor, deci e blestemat la moarte, durere,greșeala și pierdere.Iar voi sunteți conștienți de asta.
Un singur lucru nu putem înțelege -Cum de nu disperați?

So speechless(Tan feliz que podria morir)...

 O dedicatie pentru o fata speciala care a vrut sa termine calatoria banala pe care o numim viata.
 http://www.youtube.com/watch?v=PwtnsFv9K_E&feature=related


Credeam ca sunt singura.Credeam ca viata nu are rost fara tine, nu aveam niciun sprijin de la nimeni.Eram ca un fir de praf in bataia vantului, pur si simplu nu aveam nicio destinatie, nici macar nu aveam un punct de plecare.De fapt aveam, dar timpul m-a facut sa uit de locul meu.Eram o nomada in campiile uscate si inghetate ale Siberiei.
Acum insa eram intinsa in pat,cu medicamentele in mana si eram pregatita sa ma arunc in prapastie.Pur si simplu nu mai aveam puterea, sau curajul sa lupt in continuare, ma saturasem de tot.Nu mai vroiam sa aud de lumea asta, de nimeni si de nimic.
Pentru cateva momente am incercat sa-mi fac liniste in minte,dar singurul meu gand era daca voi lua pastilele una cate una sau toate odata.EZITAM.Nu vroiam sa mor, dar nici nu vroiam sa continui tortura.Credeam ca e alegerea corecta, asa nu voi mai putea fi deranjata si nu o sa mai pot deranja.Am uitat de orice religie, orice Dumnezeu sau orice pedeapsa primita pentru gestul meu final.
Pentru 10 minute,cat a durat administrarea pastilelor,eram doar un biet animal care nu se poate integra in societate.O adunatura de elemente chimice,organice si anorganice, un produs accidental a unei evolutii oarbe si foarte curioase.
Pastilele veneau una dupa una, uneori aveam impulsul de voma,dar vroiam sa continui, vedeam acest lucru ca pe ceva demn de lauda.Un gest curajos si drept.La urma urmei toti avem liberul arbitru.Nu?
In scurt timp a venit si starea de somnolenta provocata de intoxicatie, vroiam foarte mult sa dorm.Credeam ca e doar o senzatie trecatoare, dar nu, in scurt timp am vazut moartea cu ochii ca sa spun asa.
Simnteam cum mainile si picioarele imi ingheata,vederea slabeste si imi puteam imagina fiecare neuron si celula din corp cum lupta pentru supravietuirea mea.Compatimeam fiecare celula din organism, ce vina aveau ele?De ce trebuiau sa moara si ele?Dar nu aveam de ales trebuia sa continui, eram prea “fericita” si “linistita” ca sa mai imi pese de toate chestiile astea telurice, eram aproape sus, atat de sus incat am realizat ca eu eram prietena mea cea mai buna.Chiar nu mai imi pasa de nimeni, si sincera sa fiu habar nu aveam pe moment de ce vroiam sa mor.Cert e ca vroiam, si asta era cel mai important lucru.Sa adorm si sa scap de necazurile vietii,dar oare ce necazuri are o fata la 16 ani?
Asta nu imi pot explica niciodata, de ce am vrut sa renunt cand puteam foarte usor sa continui.Nu aveam ambitie, eram prea complexata si prea jignita.Frici mi-a devenit prieten si complexul sot.Eram la rascruce de drumuri, inca imi amintesc cu groaza halucinatia pe care am avuto cand cronometrul meu se apropria cu viteza de zero.
Ma imaginam intr-un loc alb, fara nicio imprefectiune iar unde in departare puteam vedea siruri mari de oameni.Unii la dreapta si altii la stanga.
Pe poarta din stanga era un inger cu aripi mari si negre care radea si ii scuipa pe oamenii de sub el.Striga cu voce tare:”Haideti, Haideti!E destul loc in Iad, mai repede mai repede”,”Tu de acolo!”zbiera ingerul catre un batran,”Treci inapoi in rand, unde te crezi?Haideti ca Dumnezeu nu va vrea, avem planuri pentru voi”Aceasta ultima afirmatie m-a socat, cand au iesit cuvintele acelea din gura ingerului am putut vedea cum i se schimba fata.Din ingerul frumos cu o veselie aparte s-a transformat intrun om al intunericului.Avea un ranjet absolut sinistru iar privirea era ca unui psihopat.
In scurt timp ingerul si-a ridicat privirea catre mine facandu-mi un semn cu degetul:”Hei fetito, treci odata in rand ce faci?Doar nu credeai ca mergi in dreapta?”.
Atunci am avut un moment de luciditate, eram perfect constienta de alegerea facuta si incercam sa rezolv.Nu vroiam sa il mai vad pe ingerul negru, cel putin nu inainte de vreme......

I really must continue?

Ce păcat

Ședința decurgea perfect în camera amenajata special pentru asa ceva. Programul Gaia era pus la punct pana la ultimul amănunt de secole iar Trit avea de făcut unele decizii în fata consiliului.Trebuia sa aleagă ce alte specii extraterestre din împrejurimi sunt capabile sa se conecteze “Galaxiei”.
Au ajuns în final la bratul galactic Orion, o parte a Galaxiei (sau cum ii spuneau Nomazii “Omicra”)neglijata multa vreme.Ba ca era prea îndepărtat pentru menținerea unei relații diplomatice interstelare, ba ca speciile prezente acolo erau mult mai neavansate ca celelalte din Galaxie.Bratul Orion era pe buna dreptate și cel mai mic și nou, creeat acum câteva miliarde de ani prin coliziunea Omicrăi cu o alta galaxie pitica.
Trit era unul dintre cei mai importanți nomazi din imperiu, era șeful programului Gaia.Un nomad impunător atât din punct de vedere fizic cât și psihic, avea o înălțime de 3 metri și era renumit pentru puterea de convingere pe care o avea.
Șeful programului era ales prin vot odată la 100 de ani(în standardele lor).
Acum era bătrân și obosit, se saturase de toate formalitățile și îndatoririle specifice meseriei, nu mai avea decât 10 ani pana la pensionare și se gândea tot mai des la retragerea mai devreme din șefia Gaianilor.Planul lui era plecarea spre una dintre planetele de vacanta și stabilirea permanenta acolo.Avea multe astfel de planete la alegere, dar lui ii plăcea doar Aera o lume plina de păduri luxuriante și plaje aurii.Dimineața puteai privi liniștit răsăritul dublu(pentru ca planeta orbita doua stele,Alov și Bete, una roșie sângeriu și alta verde albăstrui.)Peisajul era liniștitor și plăcut, nimic nu se putea compara cu doi sori și sunetul valurilor care se sparg de stâncile de pe mal.
Acum însa era în camera consiliului amplasata în clădirea Ministerului Adevărului și răsfoia un dosar plin cu informații despre toate speciile inteligente din aceasta parte a galaxiei. Fisele arătau cu exactitate informații despre steaua sistemelor,planeta de baza și informații despre fiecare specie în parte.
Totul se desfășura conform așteptărilor, masa era plina de dosare iar toți nomazii din încăpere votau pentru acceptarea de entități inteligente în programul lor.Unele erau admise altele nu pentru ca nu răspundeau criteriilor de repartizare.
Asta era povestea Nomazilor, o rasa asa de avansata încât au ajuns sa se auto-robotizeze, iar spre deosebire de alte rase extraterestre ei erau singurii care știau răspunsul la întrebările fundamentale ale universului, fiind și cea mai veche rasa din galaxie.Cu o evoluție biologica de 7 miliarde de ani, și una sociala de încă 2 milioane de ani.
Pe când noi oamenii ne târam pe malurile oceanului primordial sub forme de amfibieni ei detinau cel mai mare imperiu din galaxie.
Aveau tot ce le trebuie în sistemul lor solar și nimeni nu murea de foame deoarece erau adepții unui sistem totalitar pe care pământenii l-au numit comunism.
La final s-a ajuns la Homo Sapiens, un mamifer obișnuit care nu prea a atras atenția în ultimele 300 de ani, erau pe planeta lor de peste 100.000 de ani dar totuși nu au realizat mai nimic(din standarde galactice):
-Am ajuns în sfârșit la aceste ființe.Ce părere aveți despre ele?Sunt capabile sa înțeleagă Gaia? Merita contactate? Ce fel de viețuitoare sunt? Pașnice?
-Stăpâne, sunt aproape singurele care au o planeta complexa. Plina de viețuitoare, cu ecosisteme variate, ce sa mai spun? Sunt perfecte din punct de vedere biologic și local.
-Dar ei? Cum sunt ca ființe sociale?
-Pașnici stăpâne.
-In ce sens? Nu au încercat sa cucerească nici un alt sistem?
-Deloc...
-De ce ?se mira bătrânul Gaian deschizând larg toti 4 ochii.
-Nu știm. Nu ii interesează decât Sistemul lor Solar.
-Câți sunt pe planeta lor ?
-Câteva miliarde domnule, din standardele Gaiane planeta lor e supra-populata.
-De ce? Se pare ca au un sistem destul de bun din punct de vedere financiar.
-Nu domnule, se împerechează excesiv. Si încă nu ne putem da seama de ce.
-Mare minune si asta.Car sunt punctele lor forte?
-Au o inteligenta incredibila pentru tipul lor de rasa inferioara, sunt destul de solidari unii cu alții, dar...
-Dar ce?
-Totusi se războiesc intre ei, și nu oricum, cu arme nucleare. Au omorât sute de mii de exemplare din propria populație doar pentru ura excesiva.
-Vai de mine?!
-Dar asta a fost de mult, acum aproximativ 300 de ani în ani Pământeni.
-Pământ? Asa se numește planeta lor? Ce frumos...Prezintă atâta siguranța, dar din păcate uite ca fac cu propria lor casa.
-Si asta nu e tot, își poluează propria planeta. Arunca gunoaie in propriile oceane, rup fără mila stratul subțire de ozon pe care il au si mai nou...
-Mai nou ce?
-Si-au dat si ei seama ca coboară în jos.
-Încearcă sa repare asta? întreba Trit cu o oarecare ușurare.
-Încearcă dar nu toți, pot spune ca prea putini. Si stăpâne dacă ai ști ce interesanți sunt. Au sute de limbi variate, au multe religii deosebite si sa nu mai spun de fauna și flora lor. Planeta lor e localizata perfect din punct de vedere astronomic, Nestemata Albastra, asa ii spun filosofii pământeni...
-Ce frumos!constata Gaianul
-Foarte frumos domnule. Ce facem? Ii acceptam sau nu?
-Mai am încă o întrebare...Tocmai ai spus de arme nucleare. Au asa ceva nu?
-Da domnule...Daal dori sa mai spună ceva.
-Si unde le testează?
-Pe nestemata lor, rase slujitorul ironic
-Pe planeta lor natala? Dar cum? N-au alte planete? Ce se intampla cu ei?!
-Ba au, și unele chiar variate, au chiar si un satelit natural perfect pentru teste, dar nu le prea pasa.
-Ce păcat , au început asa de frumos. Nu cred ca mai pot ajunge cu noi in Gaia, doar dacă...
Va continua

Joaca de-a Dumnzezeu!

Eram obișnuit să cutreier lumea, străzile și orașele.Mă “trezeam” și mă duceam unde vroiam. Obișnuiam să iau cina cu cine doream, auzeam rugăciunile voastre și mă înduioșau dorințele voastre.
Auzeam cum vă războiați,cum vă revoltați. Mă rugați mereu să fiu de o parte, iar eu nu puteam răspunde la rugăciunile voastre pentru că sunt imparțial. Voi pierdeați și vă răzbunați pe mine renegându-mă, îmi dărâmați casele și mă lăsați pe mine să vă mătur străzile pe care odată eu le conduceam.
Am rămas singur o vreme, mă uitam la lume. Ei pretindeau că o duc bine fără mine, dar eu trebuia să vă ajut necondiționat. Nu aveam voie să vă las baltă, nu puteam, și nu pentru că sunt neputincios ci pentru că vă iubesc. V-am dat știința, v-ați bucurat, ați evoluat dar după scurt timp m-ați lăsat baltă. Aveați totul la îndemână, divizați atomul, creeați viață cu ajutorul geneticii, zburați în spațiu, erați chiar zeii înșiși. Dar din nou au venit vremuri grele, iar cei care odată îmi vroiau capul pe o farfurie de argint sau cei care își băteau joc de mine când mă vedeau cum dormeam singur în stradă, au început să se roage să-i ajut.
I-am ajutat și din nou au uitat ce am făcut pentru ei. Nu vroiam decât un mulțumesc, vroiam să mă simt și eu iubit și nu doar folosit, dar voi iar m- ați uitat.
Am rămas apoi mult timp singur, doar cu mările și munții mei, care la auzul vocii mele se cutremurau. Anotimpurile se schimbau la ordinul meu, stelele se nășteau și plantele mureau. Am rămas cu inima mea, cu gândurile mele, și am ajuns la concluzia că sunteți de neiertat. Niciodată nu ați spus un cuvânt onest, și niciodată nu ați mulțumit nimănui nici chiar mie când v-am ajutat.
Sunteți demni de iertare? Nu prea cred. Şi simt în legiunile mele de arhangheli teama de noua etapă care va începe pentru noi toți.
Dar totuși m-am trezit din somn și am spus: ”SĂ FIE LUMINĂ!”