marți, 31 august 2010

Joaca de-a Dumnzezeu!

Eram obișnuit să cutreier lumea, străzile și orașele.Mă “trezeam” și mă duceam unde vroiam. Obișnuiam să iau cina cu cine doream, auzeam rugăciunile voastre și mă înduioșau dorințele voastre.
Auzeam cum vă războiați,cum vă revoltați. Mă rugați mereu să fiu de o parte, iar eu nu puteam răspunde la rugăciunile voastre pentru că sunt imparțial. Voi pierdeați și vă răzbunați pe mine renegându-mă, îmi dărâmați casele și mă lăsați pe mine să vă mătur străzile pe care odată eu le conduceam.
Am rămas singur o vreme, mă uitam la lume. Ei pretindeau că o duc bine fără mine, dar eu trebuia să vă ajut necondiționat. Nu aveam voie să vă las baltă, nu puteam, și nu pentru că sunt neputincios ci pentru că vă iubesc. V-am dat știința, v-ați bucurat, ați evoluat dar după scurt timp m-ați lăsat baltă. Aveați totul la îndemână, divizați atomul, creeați viață cu ajutorul geneticii, zburați în spațiu, erați chiar zeii înșiși. Dar din nou au venit vremuri grele, iar cei care odată îmi vroiau capul pe o farfurie de argint sau cei care își băteau joc de mine când mă vedeau cum dormeam singur în stradă, au început să se roage să-i ajut.
I-am ajutat și din nou au uitat ce am făcut pentru ei. Nu vroiam decât un mulțumesc, vroiam să mă simt și eu iubit și nu doar folosit, dar voi iar m- ați uitat.
Am rămas apoi mult timp singur, doar cu mările și munții mei, care la auzul vocii mele se cutremurau. Anotimpurile se schimbau la ordinul meu, stelele se nășteau și plantele mureau. Am rămas cu inima mea, cu gândurile mele, și am ajuns la concluzia că sunteți de neiertat. Niciodată nu ați spus un cuvânt onest, și niciodată nu ați mulțumit nimănui nici chiar mie când v-am ajutat.
Sunteți demni de iertare? Nu prea cred. Şi simt în legiunile mele de arhangheli teama de noua etapă care va începe pentru noi toți.
Dar totuși m-am trezit din somn și am spus: ”SĂ FIE LUMINĂ!”

3 comentarii:

  1. buun, deci nu prea inteleg ce si cum, e f fain dar totusi... am senzaia ca e auto caracterizare dusa la extrem mai ales ultima parte care e biblica...
    hmm, oricum o sa vorbim despre asta:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Imi place tare mult :X sti ca`mi place enorm cum scri si despre ce scri :x scri asha de inteligent si foarte inteligent :x te iubesc Dancy >:D< asteptam si alte postari :X abea astept :*

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte frumoasa ideea de viziune asupra Dumnezeului atotstiutor; iubirea de a creea fiinta, desi stii ca aceasta te va uri. Ai atins problema veche: "Daca stia ce va fi, de ce a continuat?".
    Oamenii sunt lasi si simt nevoia de apelare la cel puternic doar atunci cand ei sunt slabiti - in rest il reneaga. Nietzche (cred) a spus un lucru foarte interesant: daca il parasesti pe Dumnezeu, trebuie sa ai curajul sa ii parasesti si templul!

    P.S: Se pare ca unii inteleg doar ce vor si ce pot ;)

    RăspundețiȘtergere