CUM AR TREBUI SA NE VEDEȚI:
MOARTE, ÎNFRÂNGERE ȘI FRICA:
Noi nu murim.NU ne este frica de moarte.
Distruge-ne corpul muritor, și sufletul(animus) nostru e trimis înapoi în ÎNTUNERIC. Dar pregătește-te,nimic nu ne tine prea mult acolo.
Dar nu suntem toți asa de curajoși.
Simțim durerea, și ne temem.Simțim rușinea sau umilința și ne temem de ele. Simțim pierderea și ne temem.Urâm Iadul(ÎNTUNERICUL) și ne temem de el.
Voi oamenii aveți minți înguste și nu puteți sa va temeți în totalitate, nu puteți vedea frica asa cum e ea.
Îngerii nu au pierdut nimic, nu au gânduri, nimic nu ii apasă, deci nu simt frica și niciodată nu o vor simți.
Lucifer în schimb, e atât de deștept și are o gândire atât de profunda încât a învățat sa conducă frica,o poate folosi în folosul lui.
LEGĂTURA INTRE CLANURI:
Nu ne naștem; nu avem mame sau tati, în schimb avem clanuri ai neamuri.
Un clan e puternic, doar dacă e legat cum trebuie.Ne modifica trupul și gândurile.
Clanul de fapt e putere și scop, nimic mai mult.Noi demonii nu cunoaștem sensul cuvântului solidaritate, dar clanurile tot exista legate prin frica și putere.
LEGĂTURA PRIN JURĂMÂNT
Servim la alegere.Ii servim pe cei puternici, în speranța ca puterea lor ne va putea apăra.
Noi,demonii, de mult îl servim pe Lucifer, dar nu întotdeauna a fost asa, înainte aveam un alt stăpân. Dupa cum spuneam romanii, ex nihilo nihil, din nimic nu se creează nimic.Cineva ne-a creat,iar acest cineva nu e Lucifer, nici prea temutul Dumnezeu,cineva mult mai puternic ca amândoi, EL/EA i-a creeat pe Dumnezeu și pe Lucifer,dar nu știm cu siguranță cine e acest creator care a creeat însăși creatorul. S-a retras cu mult timp în urma, cred ca în ani omenești ar fi vreo 13 miliarde, învățații noștri vorbesc despre EL/EA cu multa teama, el ne-a creat și doar el ne poate omori.
Când legăturile dintre noi și prezenta creatorului sunt slabe, apare frica, rușinea, pierderea, ÎNTUNERICUL, și marea părere de rău.
CE CREDEM DESPRE VOI OAMENII:
Poate ca ne vedem frații de rang inferior amuzanți, și pe Belzebub oarecum rudimentar.
Atunci va puteți imagina cum va vedem pe voi oamenii?
Voi sunteți prada, și noi suntem vânătorii.
Ispitele sunt ogarii și păcatele capitale sunt cursele.
Carnea voastră e dulce, și vânătoarea e amuzanta.
Asa cum voi admirați o vulpe sau un iepure de câmp, uimindu-va viteza și agilitatea lor și va pare rău de rănile din carnea lor,asa și noi va admiram ca o prada șireată și în secret va aplaudam și ne bucuram pentru voi ca ați scăpat de cursele noastre care uneori sunt la prea la vedere sau prost făcute.
Dar ca toate lucrurile lumești și trecătoare, cu timpul o sa va uzați și o sa ne plictisiți. Îmbătrâniți, deveniți mai slabi,mai urați sau mai prosti.Întotdeauna va pierdeți, ajungeți prea devreme sau prea târziu, niciodată nu sunteți în armonie cu universul.
Uneori prada,oamenii,se întorc împotriva noastră și ne musca. E un lucru normal, iar când suntem prea obosiți sau prea răniți, zburam departe de voi ca sa ne refacem. Uneori pierdem lucruri importante, dar asta face vânătoarea și mai frumoasa.
DILEMA NOASTRĂ:
Omul e muritor, deci e blestemat la moarte, durere,greșeala și pierdere.Iar voi sunteți conștienți de asta.
Un singur lucru nu putem înțelege -Cum de nu disperați?
duminică, 12 septembrie 2010
joi, 9 septembrie 2010
So speechless(Tan feliz que podria morir)...
O dedicatie pentru o fata speciala care a vrut sa termine calatoria banala pe care o numim viata.
http://www.youtube.com/watch?v=PwtnsFv9K_E&feature=related
Credeam ca sunt singura.Credeam ca viata nu are rost fara tine, nu aveam niciun sprijin de la nimeni.Eram ca un fir de praf in bataia vantului, pur si simplu nu aveam nicio destinatie, nici macar nu aveam un punct de plecare.De fapt aveam, dar timpul m-a facut sa uit de locul meu.Eram o nomada in campiile uscate si inghetate ale Siberiei.
Acum insa eram intinsa in pat,cu medicamentele in mana si eram pregatita sa ma arunc in prapastie.Pur si simplu nu mai aveam puterea, sau curajul sa lupt in continuare, ma saturasem de tot.Nu mai vroiam sa aud de lumea asta, de nimeni si de nimic.
Pentru cateva momente am incercat sa-mi fac liniste in minte,dar singurul meu gand era daca voi lua pastilele una cate una sau toate odata.EZITAM.Nu vroiam sa mor, dar nici nu vroiam sa continui tortura.Credeam ca e alegerea corecta, asa nu voi mai putea fi deranjata si nu o sa mai pot deranja.Am uitat de orice religie, orice Dumnezeu sau orice pedeapsa primita pentru gestul meu final.
Pentru 10 minute,cat a durat administrarea pastilelor,eram doar un biet animal care nu se poate integra in societate.O adunatura de elemente chimice,organice si anorganice, un produs accidental a unei evolutii oarbe si foarte curioase.
Pastilele veneau una dupa una, uneori aveam impulsul de voma,dar vroiam sa continui, vedeam acest lucru ca pe ceva demn de lauda.Un gest curajos si drept.La urma urmei toti avem liberul arbitru.Nu?
In scurt timp a venit si starea de somnolenta provocata de intoxicatie, vroiam foarte mult sa dorm.Credeam ca e doar o senzatie trecatoare, dar nu, in scurt timp am vazut moartea cu ochii ca sa spun asa.
Simnteam cum mainile si picioarele imi ingheata,vederea slabeste si imi puteam imagina fiecare neuron si celula din corp cum lupta pentru supravietuirea mea.Compatimeam fiecare celula din organism, ce vina aveau ele?De ce trebuiau sa moara si ele?Dar nu aveam de ales trebuia sa continui, eram prea “fericita” si “linistita” ca sa mai imi pese de toate chestiile astea telurice, eram aproape sus, atat de sus incat am realizat ca eu eram prietena mea cea mai buna.Chiar nu mai imi pasa de nimeni, si sincera sa fiu habar nu aveam pe moment de ce vroiam sa mor.Cert e ca vroiam, si asta era cel mai important lucru.Sa adorm si sa scap de necazurile vietii,dar oare ce necazuri are o fata la 16 ani?
Asta nu imi pot explica niciodata, de ce am vrut sa renunt cand puteam foarte usor sa continui.Nu aveam ambitie, eram prea complexata si prea jignita.Frici mi-a devenit prieten si complexul sot.Eram la rascruce de drumuri, inca imi amintesc cu groaza halucinatia pe care am avuto cand cronometrul meu se apropria cu viteza de zero.
Ma imaginam intr-un loc alb, fara nicio imprefectiune iar unde in departare puteam vedea siruri mari de oameni.Unii la dreapta si altii la stanga.
Pe poarta din stanga era un inger cu aripi mari si negre care radea si ii scuipa pe oamenii de sub el.Striga cu voce tare:”Haideti, Haideti!E destul loc in Iad, mai repede mai repede”,”Tu de acolo!”zbiera ingerul catre un batran,”Treci inapoi in rand, unde te crezi?Haideti ca Dumnezeu nu va vrea, avem planuri pentru voi”Aceasta ultima afirmatie m-a socat, cand au iesit cuvintele acelea din gura ingerului am putut vedea cum i se schimba fata.Din ingerul frumos cu o veselie aparte s-a transformat intrun om al intunericului.Avea un ranjet absolut sinistru iar privirea era ca unui psihopat.
In scurt timp ingerul si-a ridicat privirea catre mine facandu-mi un semn cu degetul:”Hei fetito, treci odata in rand ce faci?Doar nu credeai ca mergi in dreapta?”.
Atunci am avut un moment de luciditate, eram perfect constienta de alegerea facuta si incercam sa rezolv.Nu vroiam sa il mai vad pe ingerul negru, cel putin nu inainte de vreme......
I really must continue?
http://www.youtube.com/watch?v=PwtnsFv9K_E&feature=related
Credeam ca sunt singura.Credeam ca viata nu are rost fara tine, nu aveam niciun sprijin de la nimeni.Eram ca un fir de praf in bataia vantului, pur si simplu nu aveam nicio destinatie, nici macar nu aveam un punct de plecare.De fapt aveam, dar timpul m-a facut sa uit de locul meu.Eram o nomada in campiile uscate si inghetate ale Siberiei.
Acum insa eram intinsa in pat,cu medicamentele in mana si eram pregatita sa ma arunc in prapastie.Pur si simplu nu mai aveam puterea, sau curajul sa lupt in continuare, ma saturasem de tot.Nu mai vroiam sa aud de lumea asta, de nimeni si de nimic.
Pentru cateva momente am incercat sa-mi fac liniste in minte,dar singurul meu gand era daca voi lua pastilele una cate una sau toate odata.EZITAM.Nu vroiam sa mor, dar nici nu vroiam sa continui tortura.Credeam ca e alegerea corecta, asa nu voi mai putea fi deranjata si nu o sa mai pot deranja.Am uitat de orice religie, orice Dumnezeu sau orice pedeapsa primita pentru gestul meu final.
Pentru 10 minute,cat a durat administrarea pastilelor,eram doar un biet animal care nu se poate integra in societate.O adunatura de elemente chimice,organice si anorganice, un produs accidental a unei evolutii oarbe si foarte curioase.
Pastilele veneau una dupa una, uneori aveam impulsul de voma,dar vroiam sa continui, vedeam acest lucru ca pe ceva demn de lauda.Un gest curajos si drept.La urma urmei toti avem liberul arbitru.Nu?
In scurt timp a venit si starea de somnolenta provocata de intoxicatie, vroiam foarte mult sa dorm.Credeam ca e doar o senzatie trecatoare, dar nu, in scurt timp am vazut moartea cu ochii ca sa spun asa.
Simnteam cum mainile si picioarele imi ingheata,vederea slabeste si imi puteam imagina fiecare neuron si celula din corp cum lupta pentru supravietuirea mea.Compatimeam fiecare celula din organism, ce vina aveau ele?De ce trebuiau sa moara si ele?Dar nu aveam de ales trebuia sa continui, eram prea “fericita” si “linistita” ca sa mai imi pese de toate chestiile astea telurice, eram aproape sus, atat de sus incat am realizat ca eu eram prietena mea cea mai buna.Chiar nu mai imi pasa de nimeni, si sincera sa fiu habar nu aveam pe moment de ce vroiam sa mor.Cert e ca vroiam, si asta era cel mai important lucru.Sa adorm si sa scap de necazurile vietii,dar oare ce necazuri are o fata la 16 ani?
Asta nu imi pot explica niciodata, de ce am vrut sa renunt cand puteam foarte usor sa continui.Nu aveam ambitie, eram prea complexata si prea jignita.Frici mi-a devenit prieten si complexul sot.Eram la rascruce de drumuri, inca imi amintesc cu groaza halucinatia pe care am avuto cand cronometrul meu se apropria cu viteza de zero.
Ma imaginam intr-un loc alb, fara nicio imprefectiune iar unde in departare puteam vedea siruri mari de oameni.Unii la dreapta si altii la stanga.
Pe poarta din stanga era un inger cu aripi mari si negre care radea si ii scuipa pe oamenii de sub el.Striga cu voce tare:”Haideti, Haideti!E destul loc in Iad, mai repede mai repede”,”Tu de acolo!”zbiera ingerul catre un batran,”Treci inapoi in rand, unde te crezi?Haideti ca Dumnezeu nu va vrea, avem planuri pentru voi”Aceasta ultima afirmatie m-a socat, cand au iesit cuvintele acelea din gura ingerului am putut vedea cum i se schimba fata.Din ingerul frumos cu o veselie aparte s-a transformat intrun om al intunericului.Avea un ranjet absolut sinistru iar privirea era ca unui psihopat.
In scurt timp ingerul si-a ridicat privirea catre mine facandu-mi un semn cu degetul:”Hei fetito, treci odata in rand ce faci?Doar nu credeai ca mergi in dreapta?”.
Atunci am avut un moment de luciditate, eram perfect constienta de alegerea facuta si incercam sa rezolv.Nu vroiam sa il mai vad pe ingerul negru, cel putin nu inainte de vreme......
I really must continue?
marți, 7 septembrie 2010
Ce păcat
Ședința decurgea perfect în camera amenajata special pentru asa ceva. Programul Gaia era pus la punct pana la ultimul amănunt de secole iar Trit avea de făcut unele decizii în fata consiliului.Trebuia sa aleagă ce alte specii extraterestre din împrejurimi sunt capabile sa se conecteze “Galaxiei”.
Au ajuns în final la bratul galactic Orion, o parte a Galaxiei (sau cum ii spuneau Nomazii “Omicra”)neglijata multa vreme.Ba ca era prea îndepărtat pentru menținerea unei relații diplomatice interstelare, ba ca speciile prezente acolo erau mult mai neavansate ca celelalte din Galaxie.Bratul Orion era pe buna dreptate și cel mai mic și nou, creeat acum câteva miliarde de ani prin coliziunea Omicrăi cu o alta galaxie pitica.
Trit era unul dintre cei mai importanți nomazi din imperiu, era șeful programului Gaia.Un nomad impunător atât din punct de vedere fizic cât și psihic, avea o înălțime de 3 metri și era renumit pentru puterea de convingere pe care o avea.
Șeful programului era ales prin vot odată la 100 de ani(în standardele lor).
Acum era bătrân și obosit, se saturase de toate formalitățile și îndatoririle specifice meseriei, nu mai avea decât 10 ani pana la pensionare și se gândea tot mai des la retragerea mai devreme din șefia Gaianilor.Planul lui era plecarea spre una dintre planetele de vacanta și stabilirea permanenta acolo.Avea multe astfel de planete la alegere, dar lui ii plăcea doar Aera o lume plina de păduri luxuriante și plaje aurii.Dimineața puteai privi liniștit răsăritul dublu(pentru ca planeta orbita doua stele,Alov și Bete, una roșie sângeriu și alta verde albăstrui.)Peisajul era liniștitor și plăcut, nimic nu se putea compara cu doi sori și sunetul valurilor care se sparg de stâncile de pe mal.
Acum însa era în camera consiliului amplasata în clădirea Ministerului Adevărului și răsfoia un dosar plin cu informații despre toate speciile inteligente din aceasta parte a galaxiei. Fisele arătau cu exactitate informații despre steaua sistemelor,planeta de baza și informații despre fiecare specie în parte.
Totul se desfășura conform așteptărilor, masa era plina de dosare iar toți nomazii din încăpere votau pentru acceptarea de entități inteligente în programul lor.Unele erau admise altele nu pentru ca nu răspundeau criteriilor de repartizare.
Asta era povestea Nomazilor, o rasa asa de avansata încât au ajuns sa se auto-robotizeze, iar spre deosebire de alte rase extraterestre ei erau singurii care știau răspunsul la întrebările fundamentale ale universului, fiind și cea mai veche rasa din galaxie.Cu o evoluție biologica de 7 miliarde de ani, și una sociala de încă 2 milioane de ani.
Pe când noi oamenii ne târam pe malurile oceanului primordial sub forme de amfibieni ei detinau cel mai mare imperiu din galaxie.
Aveau tot ce le trebuie în sistemul lor solar și nimeni nu murea de foame deoarece erau adepții unui sistem totalitar pe care pământenii l-au numit comunism.
La final s-a ajuns la Homo Sapiens, un mamifer obișnuit care nu prea a atras atenția în ultimele 300 de ani, erau pe planeta lor de peste 100.000 de ani dar totuși nu au realizat mai nimic(din standarde galactice):
-Am ajuns în sfârșit la aceste ființe.Ce părere aveți despre ele?Sunt capabile sa înțeleagă Gaia? Merita contactate? Ce fel de viețuitoare sunt? Pașnice?
-Stăpâne, sunt aproape singurele care au o planeta complexa. Plina de viețuitoare, cu ecosisteme variate, ce sa mai spun? Sunt perfecte din punct de vedere biologic și local.
-Dar ei? Cum sunt ca ființe sociale?
-Pașnici stăpâne.
-In ce sens? Nu au încercat sa cucerească nici un alt sistem?
-Deloc...
-De ce ?se mira bătrânul Gaian deschizând larg toti 4 ochii.
-Nu știm. Nu ii interesează decât Sistemul lor Solar.
-Câți sunt pe planeta lor ?
-Câteva miliarde domnule, din standardele Gaiane planeta lor e supra-populata.
-De ce? Se pare ca au un sistem destul de bun din punct de vedere financiar.
-Nu domnule, se împerechează excesiv. Si încă nu ne putem da seama de ce.
-Mare minune si asta.Car sunt punctele lor forte?
-Au o inteligenta incredibila pentru tipul lor de rasa inferioara, sunt destul de solidari unii cu alții, dar...
-Dar ce?
-Totusi se războiesc intre ei, și nu oricum, cu arme nucleare. Au omorât sute de mii de exemplare din propria populație doar pentru ura excesiva.
-Vai de mine?!
-Dar asta a fost de mult, acum aproximativ 300 de ani în ani Pământeni.
-Pământ? Asa se numește planeta lor? Ce frumos...Prezintă atâta siguranța, dar din păcate uite ca fac cu propria lor casa.
-Si asta nu e tot, își poluează propria planeta. Arunca gunoaie in propriile oceane, rup fără mila stratul subțire de ozon pe care il au si mai nou...
-Mai nou ce?
-Si-au dat si ei seama ca coboară în jos.
-Încearcă sa repare asta? întreba Trit cu o oarecare ușurare.
-Încearcă dar nu toți, pot spune ca prea putini. Si stăpâne dacă ai ști ce interesanți sunt. Au sute de limbi variate, au multe religii deosebite si sa nu mai spun de fauna și flora lor. Planeta lor e localizata perfect din punct de vedere astronomic, Nestemata Albastra, asa ii spun filosofii pământeni...
-Ce frumos!constata Gaianul
-Foarte frumos domnule. Ce facem? Ii acceptam sau nu?
-Mai am încă o întrebare...Tocmai ai spus de arme nucleare. Au asa ceva nu?
-Da domnule...Daal dori sa mai spună ceva.
-Si unde le testează?
-Pe nestemata lor, rase slujitorul ironic
-Pe planeta lor natala? Dar cum? N-au alte planete? Ce se intampla cu ei?!
-Ba au, și unele chiar variate, au chiar si un satelit natural perfect pentru teste, dar nu le prea pasa.
-Ce păcat , au început asa de frumos. Nu cred ca mai pot ajunge cu noi in Gaia, doar dacă...
Va continua
Au ajuns în final la bratul galactic Orion, o parte a Galaxiei (sau cum ii spuneau Nomazii “Omicra”)neglijata multa vreme.Ba ca era prea îndepărtat pentru menținerea unei relații diplomatice interstelare, ba ca speciile prezente acolo erau mult mai neavansate ca celelalte din Galaxie.Bratul Orion era pe buna dreptate și cel mai mic și nou, creeat acum câteva miliarde de ani prin coliziunea Omicrăi cu o alta galaxie pitica.
Trit era unul dintre cei mai importanți nomazi din imperiu, era șeful programului Gaia.Un nomad impunător atât din punct de vedere fizic cât și psihic, avea o înălțime de 3 metri și era renumit pentru puterea de convingere pe care o avea.
Șeful programului era ales prin vot odată la 100 de ani(în standardele lor).
Acum era bătrân și obosit, se saturase de toate formalitățile și îndatoririle specifice meseriei, nu mai avea decât 10 ani pana la pensionare și se gândea tot mai des la retragerea mai devreme din șefia Gaianilor.Planul lui era plecarea spre una dintre planetele de vacanta și stabilirea permanenta acolo.Avea multe astfel de planete la alegere, dar lui ii plăcea doar Aera o lume plina de păduri luxuriante și plaje aurii.Dimineața puteai privi liniștit răsăritul dublu(pentru ca planeta orbita doua stele,Alov și Bete, una roșie sângeriu și alta verde albăstrui.)Peisajul era liniștitor și plăcut, nimic nu se putea compara cu doi sori și sunetul valurilor care se sparg de stâncile de pe mal.
Acum însa era în camera consiliului amplasata în clădirea Ministerului Adevărului și răsfoia un dosar plin cu informații despre toate speciile inteligente din aceasta parte a galaxiei. Fisele arătau cu exactitate informații despre steaua sistemelor,planeta de baza și informații despre fiecare specie în parte.
Totul se desfășura conform așteptărilor, masa era plina de dosare iar toți nomazii din încăpere votau pentru acceptarea de entități inteligente în programul lor.Unele erau admise altele nu pentru ca nu răspundeau criteriilor de repartizare.
Asta era povestea Nomazilor, o rasa asa de avansata încât au ajuns sa se auto-robotizeze, iar spre deosebire de alte rase extraterestre ei erau singurii care știau răspunsul la întrebările fundamentale ale universului, fiind și cea mai veche rasa din galaxie.Cu o evoluție biologica de 7 miliarde de ani, și una sociala de încă 2 milioane de ani.
Pe când noi oamenii ne târam pe malurile oceanului primordial sub forme de amfibieni ei detinau cel mai mare imperiu din galaxie.
Aveau tot ce le trebuie în sistemul lor solar și nimeni nu murea de foame deoarece erau adepții unui sistem totalitar pe care pământenii l-au numit comunism.
La final s-a ajuns la Homo Sapiens, un mamifer obișnuit care nu prea a atras atenția în ultimele 300 de ani, erau pe planeta lor de peste 100.000 de ani dar totuși nu au realizat mai nimic(din standarde galactice):
-Am ajuns în sfârșit la aceste ființe.Ce părere aveți despre ele?Sunt capabile sa înțeleagă Gaia? Merita contactate? Ce fel de viețuitoare sunt? Pașnice?
-Stăpâne, sunt aproape singurele care au o planeta complexa. Plina de viețuitoare, cu ecosisteme variate, ce sa mai spun? Sunt perfecte din punct de vedere biologic și local.
-Dar ei? Cum sunt ca ființe sociale?
-Pașnici stăpâne.
-In ce sens? Nu au încercat sa cucerească nici un alt sistem?
-Deloc...
-De ce ?se mira bătrânul Gaian deschizând larg toti 4 ochii.
-Nu știm. Nu ii interesează decât Sistemul lor Solar.
-Câți sunt pe planeta lor ?
-Câteva miliarde domnule, din standardele Gaiane planeta lor e supra-populata.
-De ce? Se pare ca au un sistem destul de bun din punct de vedere financiar.
-Nu domnule, se împerechează excesiv. Si încă nu ne putem da seama de ce.
-Mare minune si asta.Car sunt punctele lor forte?
-Au o inteligenta incredibila pentru tipul lor de rasa inferioara, sunt destul de solidari unii cu alții, dar...
-Dar ce?
-Totusi se războiesc intre ei, și nu oricum, cu arme nucleare. Au omorât sute de mii de exemplare din propria populație doar pentru ura excesiva.
-Vai de mine?!
-Dar asta a fost de mult, acum aproximativ 300 de ani în ani Pământeni.
-Pământ? Asa se numește planeta lor? Ce frumos...Prezintă atâta siguranța, dar din păcate uite ca fac cu propria lor casa.
-Si asta nu e tot, își poluează propria planeta. Arunca gunoaie in propriile oceane, rup fără mila stratul subțire de ozon pe care il au si mai nou...
-Mai nou ce?
-Si-au dat si ei seama ca coboară în jos.
-Încearcă sa repare asta? întreba Trit cu o oarecare ușurare.
-Încearcă dar nu toți, pot spune ca prea putini. Si stăpâne dacă ai ști ce interesanți sunt. Au sute de limbi variate, au multe religii deosebite si sa nu mai spun de fauna și flora lor. Planeta lor e localizata perfect din punct de vedere astronomic, Nestemata Albastra, asa ii spun filosofii pământeni...
-Ce frumos!constata Gaianul
-Foarte frumos domnule. Ce facem? Ii acceptam sau nu?
-Mai am încă o întrebare...Tocmai ai spus de arme nucleare. Au asa ceva nu?
-Da domnule...Daal dori sa mai spună ceva.
-Si unde le testează?
-Pe nestemata lor, rase slujitorul ironic
-Pe planeta lor natala? Dar cum? N-au alte planete? Ce se intampla cu ei?!
-Ba au, și unele chiar variate, au chiar si un satelit natural perfect pentru teste, dar nu le prea pasa.
-Ce păcat , au început asa de frumos. Nu cred ca mai pot ajunge cu noi in Gaia, doar dacă...
Va continua
Abonați-vă la:
Postări (Atom)